|
Echipajul brașovean Dan Gîrtofan/Miță Lăzărescu susţinut de Alexandrion Grup România a obţinut locul III la Tess Rally, prima etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2011. „Raliul a început în prima zi cu o superspecială, unde pot să spun că am avut o evoluție bună, nu am pierdut așa mult timp, a fost un ecart de doar 3 secunde față de primul clasat. Publicul a fost foarte numeros și asta m-a bucurat foarte mult”, a povestit Dan Gîrtofan, care a continuat apoi : „A doua zi nu a început bine, nu ar fi trebuit să punem cauciucuri de ploaie pe Pârâul Rece, deși era umed, pentru că am pierdut destul timp. Aceleași cauciucuri însă s-au comportat bine pe a doua probă a zilei, care a fost mai murdară, drept dovadă că am câștigat speciala. Apoi, am primit informația că în partea de sus a probei Babarunca, la granția dintre județele Brașov și Prahova, ninge și am decis să mergem cu pneuri de zăpadă. Din nou am fost neinspirat, pentru că pe partea de start era uscat asfaltul și nu am avut aderență aproape deloc, am alunecat foarte tare........
”Ne bucurăm foarte mult de performanţa lui Giri. Chiar dacă vremea a fost extrem de capricioasă pe tot parcursul raliului - nimeni nu ştia ce se mai poate întâmpla la fiecare 10 minute - am sperat la un loc pe podium, mai ales raliul desfăşurându-se la băieţi acasă. Felicităm echipajul precum şi întreaga echipă şi le urăm să o ţină tot aşa!”, a declarat Gyuri Eperjessy, Director Comercial al Alexandrion Grup România. |
 |